Interviu cu scriitorul Marius Chivu

În primul rând, spune-ne mai multe despre tine, despre pasiunile și obiceiurile tale?
După citit şi scris, cel mai mult îmi place să ascult muzică (eu încă fac distincţia dintre a auzi muzica la radio şi a o asculta pe CD-uri), în special jazz şi rock progresiv, uneori şi clasică (am primit în ultima vreme cîteva viniluri şi mă gîndesc să-mi cumpăr un pick-up). Îmi plac filmele şi merg destul de des la cinematograf, dar mă uit şi acasă (am cîteva mii de filme piratate 🙂 sau urmăresc documentare ştiinţifice ori cu animale pe Discovery. În general, sînt leneş, iar cititul muzica şi filmele se potrivesc cu aplecarea mea spre trîndăvie. Uneori însă îmi iau lumea în cap şi plec pe munte.

La ce vârstă ai descoperit pasiunea pentru scris și cine te-a încurajat prima dată că ai talent în acest domeniu?
Eram în şcoala generală cînd mi-a trecut prin cap să scriu un roman poliţist, am şi scris primele două pagini din el, dar l-am abandonat destul de repede, dîndu-mi eu seama că nu ştiu mai nimic despre cum se conduce o anchetă. În liceu, am scris poezie de dragoste pentru o fată, iar în facultate am descoperit că aş vrea, de fapt, să scriu povestiri. Nu m-a încurajat nimeni propriu-zis să scriu, am făcut-o mereu din plăcere şi ştiam că, dacă nu voi ajunge într-o zi la un nivel suficient de bun, nu voi publica nimic.

De ce scrii? Care este scopul rândurilor tale?
Nu scriu pentru bani (la noi oricum nu e posibil), nici pentru glorie (relativa recunoaştere de care mă bucur a fost o consecinţă, nu un scop), nici ca să mă vindec de cine ştie ce aşa-zişi demoni interiori (care la mine sînt, mai mult, nişte drăcuşori). Scriu pur şi simplu din plăcerea de a inventa o poveste care să pară ruptă din realitate sau, dimpotrivă, care să semene cu un vis. Scrisul de acum seamănă cu jocul din copilărie cînd construiam din Lego un castel. Plăcerea de a vedea ceva ieşind din mîinile şi din mintea ta.

Care sunt cărțile care consideri că au avut o influență decisivă pentru formarea ta ca om?
Aş zice că mai mult ca scriitor, decît ca om. Dar oricum depinde de vîrstă: basmele şi poveştile, romanele lui Jules Verne şi povestirile lui Jack London cînd eram copil, Jurnalul adolescentului miop de Mircea Eliade în adolescenţă, romanele lui Philip Roth la maturitate, proza scurtă americană în ultimii ani…

Ce alte pasiuni, în afară de scris mai ai?
Mă mai joc cu fotografia. Am făcut chiar vreo două expoziţii (cu vînzare), dar nu mă iau în serios, căci nici nu mai am o cameră foto, acum am un iPhone cu care postez destul de mult pe Instagram, care e reţeaua mea socială favorită.

2-5

Care este cel mai profund vis al tău?
Fiind cel mai profund, merită să-i rămîn loial şi să nu-l împărtăşesc cu nimeni.

Ce s-a schimbat în viața ta după publicarea primului tău volum?
Statutul: din critic literar, deodată eram văzut drept scriitor, ceea ce, de fapt, mi-am dorit să fiu dintotdeauna. Cronica literară a fost pentru mine doar o ucenicie, o preocupare temporară şi necesară în formarea mea literară…

Care personaj îți este cel mai drag dintre cele pe care le-ai creat?
Sînt foarte ataşat de absolut toate pentru că în fiecare există cîte ceva din mine, chiar şi în cele inspirate de persoane reale sau pe care le cunosc cel mai puţin. Dar poate că cele mai dragi îmi sînt fetiţa Cati din povestirea “Wyoming” şi bătrîna Aneta din “Întoarcerea”.

fara-titlu

Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea cărţilor tale?
Viaţa, familia, întîmplările şi trăirile personale, scene de pe stradă, poveşti auzite, cărţile citite…

Cărui segment de public îi recomanzi volumele tale?
Niciunuia anume. Îmi place să cred că literatura mea este de autor, oricum nu scriu cărţi dintr-un gen anume, de-asta sînt citite şi de adolescenţi, şi de oameni în vîrstă.

Pregătești ceva în continuare? La ce se pot aștepta fanii?
O nouă carte de călătorie, un nou volum de povestiri, o nouă antologie… Doar să aibă răbdare, puţină, nu multă.

Ai vreun mesaj pentru alți scriitori care vor să-și vadă opera pe hârtie de tipar?
Să nu-şi dorească cu orice preţ să publice, să o facă doar atunci cînd simt că merită, cînd au ajuns la un anumit nivel şi au ceva cu adevărat de spus. Sînt pline librăriile de cărţi proaste, banale şi mediocre, deci inutile, care nu servesc nimănui, nici librarilor nici cititorilor, nici autorilor… Importantă cu adevărat e doar plăcerea de a scrie, nu dorinţa de a publica. Publicarea e o capcană, întotdeauna ar mai fi putut aştepta o vreme. Magia scrisului se petrece în intimitatea camerei tale deasupra foii de hîrtie, nu în aglomeraţia rafturilor librăriei.

Ce le-ai transmite tinerilor cititori ai acestui site și totodată, ce le-ai transmite celor care ți-au citit sau îți vor citi cărţile?
Să nu renunţe niciodată la citit şi să rămînă fideli scriitorilor care le plac.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s