Recenzie: Copiii întunericului de Lavinia Călina

Neamul Corbilor – Vol. Copiii întunericului
Data apariției: noiembrie 2014
Autor: Lavinia Călina.

“Tu cât de mult te poți ascunde de magie?”

Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.


Povestea le are în plim plan pe ce le două personaje principale feminine Nicole şi Roxana; două tinere aparent obişnuite, care pot face parte din masa de cunoştinţe a fiecarei personae, cărora nu le-ai acordat o atenţie deosebită.

Cartea combină cu perfecțiune realul cu fantasticul, încât ai impresia că tot ceea ce se povestește este doar o parte ascunsă a realității de care tu nu ai habar.

Cele două eroine au evoluat pe parcursul romanului. Dacă la început, Roxana este prezentată ca o persoană cuminte, timidă şi olimpică la matematică; aceasta împrumută din tăria de caracter a lui Nicol şi devine un personaj mult mai puternic şi stăpân pe sine.

Volumul este impărţit în 13 capitole şi este relatat din punctul de vedere al celor două tinere. Romanul Laviniei te prinde încă de la primele fraze şi nu îţi mai dă drumul. Cartea se citeşte extrem de lejer şi odată ce te-a prins în mrejele sale datorită suspanului şi acţiunii care nu întârzie să apare, te va face să vrei să descoperi din ce în ce mai mult.

description

Pe parcursul lecturării acestui roman veţi avea parte de: magie, secrete, iubiri nocive şi interzise, prietenie, adulter, crime, aventuri, probleme sociale, trădari ş.a.

Ce mi-a plăcut:
– finalul excepţional
– relația dintre Nicole și Radu
– misterul şi răsturnările de situaţie
– cum este construit personajul Monicăi

Ce nu mi-a plăcut:
– Andreea şi tot ce ţine de modul în care Corbii îşi sporeau puterile

Copiii întunericului este un volum foarte bun şi promiţător, care te face să-ţi doreşti să citeşti continuarea acestei serii. Sunt un mare fan al ficţiunii şi am fost plăcut surprins să descopăr autori români tineri şi extrem de talentaţi precum Lavinia Călina, care abordează un gen atât de drag mie.

Recomand această carte tuturor celor care găsesc plăcere într-un strop de fantasy. Merită!

description
Citat favorit:

“Tremuram, dar nu de frig, mai degrabă din cauza senzaţieiilor provocate de el. Nu vroiam să se încheie aici. Parcă eram flămândă, îmi doream mai mult. … M-am lăsat condusă de el şi m-am pierdut în întuneric. Mi-am pierdut orice fărâmă de judecată şi am devenit una cu noaptea.”

“În mintea mea câteva imagini scurte începeau să se lege, începeam să-mi aduc aminte cum am ajuns aici. Băusem până târziu bere cu câțiva tipi la fast-food-ul de de pe șoseaua principală, am ieșit până la mașină ca să îmi iau un pachet de țigări, ceața se lăsase, am auzit pe cineva țipând, apoi… furia din ochii lui, chipul întunecat, pielea pământie, venele din jurul gâtului său înnegrindu-se…” (Nicol)

“Vântul lovea geamul, provocând un sunet ademenitor. O voce la fel de ispititoare mă îndemna să mă apropii. Mi se părea că trupul nu mă mai asculta, doar trebuia să răspundă acelei chemări. Mâinile mi se ridicară involuntar și deschiseră fereastra. Subconștientul meu îmi dicta că ceva rău era pe cale să se întâmple, dar îmi era cu neputință să mă opresc.” (Roxana)

want-to-kiss-you-now-badly

Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89.
Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timisoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul ca poate într-o zi se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firma (Calina Audio-Video).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s